Localitatea maramureșeană Seini va intra în carantină, de miercuri, 10 februarie, din cauza înmulțirii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2. Măsura stabilită de autorități va intra în vigoare de la prânz și va dura două săptămâni.
Reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș anunță că a fost emis ordinul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, privind instituirea carantinei zonale a localității Seini. Măsura va intra în vigoare miercuri, la ora 12.00, și va fi valabilă timp de 14 zile.
Astfel, conform regulii, în următoarele două săptămâni, persoanele vor intra și vor ieși din orașul Seini doar în condiții speciale pe la filtrele organizate de autorități.
De asemenea, cursurile se desfășoară online, restaurantele sunt închise și sunt interzise evenimentele, dar și circulația persoanelor și a vehiculelor, în intervalul orar 23.00 – 05.00, precizează Mediafax.
Trei cazuri noi de infectare cu tulpina britanică au fost depistate în România. Cele trei persoane infectate sunt din Bucureşti, Cluj şi Covasna, iar două dintre ele nu au fost în Marea Britanie. Astfel, numărul total al infectărilor a ajuns la 59 de cazuri.
Ministerul Sănătăţii a fost informat marţi de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) că au fost raportate încă 3 noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 35 ani din Bucureşti care a revenit în ţară din Marea Britanie la sfârşitul lunii ianuarie a.c., o femeie în vârstă de 25 de ani din judeţul Cluj, care nu are istoric de călătorie în Marea Britanie şi un bărbat în vârstă de 80 ani din judeţul Covasna, care, de asemenea, nu are istoric de călătorie în Marea Britanie.
Ancheta mult așteptată, care a fost întârziată de China, face parte din ceea ce va fi un proces îndelungat de strângere a dovezilor privind originea virusului.
O echipă de experți internaționali din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și din China a declarat, marți, că nu există dovezi suficiente că coronavirusul s-a răspândit în Wuhan înainte de decembrie 2019.
Datele timpurii sugerează că Covid-19 ar fi putut circula înainte de a fi identificat în orașul Wuhan în decembrie 2019, potrivit conducătorului chinez al echipei Organizației Mondiale a Sănătății care a publicat, marți, primele detalii ale misiunii sale de cercetare a faptelor privind originea virusului.